Primăria Galaţi anunţă că vineri s-au încheiat lucrările de reparaţii de pe strada Aurel Vlaicu, tronsonul dintre intersecţiile cu străzile Coteşti şi Naruja, şi pe strada Oltului, pe care se va putea circula după întărirea asfaltului turnat. Reamintim că aceste două străzi s-au aflat în focul reparaţiilor o perioadă bună de timp, lucru care a stârnit nemulţumirea locuitorilor din zonă, mai ales a şoferilor. „Municipalitatea mulţumeşte pentru înţelegere gălăţenilor afectaţi de aceste lucrări”, se mai menţionează în comunicatul de presă al Primăriei Galaţi.