18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Rectificare bugetară la CJ Galaţi: Bani pentru hrana copiilor aflaţi în grija DGASPC și pentru noi stimulatoare cardiace
Rectificare bugetară la CJ Galaţi: Bani pentru hrana copiilor aflaţi în grija DGASPC și pentru noi stimulatoare cardiace

În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Galaţi de miercuri, 30 iunie 2021, au fost aprobate fonduri pentru asigurarea hranei copiilor aflaţi în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), precum şi pentru achiziţionarea de noi stimulatoare cardiace de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi.

„Continuăm să asigurăm din bugetul Consiliului Judeţean Galaţi fondurile necesare pentru unicul program din regiune de montare a stimulatoarelor cardiace. O nouă tranşă de stimulatoare cardiace compatibile RMN va fi achiziţionată de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi, astfel încât viaţa pacienţilor cu grave probleme de ritm cardiac să fie salvată, în condiţiile în care pentru această boală nu există alt tratament. În ultimele două luni au fost realizate cu succes mai multe astfel de proceduri medicale, ultima chiar acum două zile. De asemenea, am alocat de urgenţă banii necesari pentru a asigura hrana copiilor aflaţi în grija Direcţiei de Protecţia Copilului Galaţi. Din păcate, cu mare regret, constat că Guvernul României a uitat din nou de obligaţiile pe care le are faţă de aceşti copii. Nu avem nicio informaţie oficială de la Bucureşti privind o eventuală rectificare bugetară. Astfel, am intervenit de urgenţă şi am asigurat din bugetul propriu al Consiliului Judeţean banii pentru hrana copiilor”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Pentru achiziţionarea stimulatoarelor cardiace s-a alocat suma de 103.000 de lei, iar pentru hrana copiilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi s-au alocat 440.000 de lei, fonduri din bugetul Consiliului Judeţean Galaţi.


Articole înrudite