Peste 920 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi 90 de permise de conducere au fost reţinute de poliţiştii rutieri şi de ordine publică, în urma unei acţiuni pentru creşterea gradului de disciplină rutieră, care s-a desfăşurat, în perioada 15-22 noiembrie 2021, pe raza judeţului Galaţi.
Astfel, în perioada 15-22 noiembrie 2021, efectivele de poliţie rutieră şi ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, au acţionat, pe drumurile naţionale şi judeţene, pentru creşterea gradului de disciplină rutieră, atât în rândul conducătorilor de autoturisme, cât şi a celor de mopede şi biciclete.
În cadrul acţiunii, au fost constatate 927 de contravenţii, fiind aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale, în valoare de 257.000 de lei, dintre acestea 131 fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 67 pentru traversare neregulamentară (pietoni), 87 pentru nerespectarea legislaţiei ruriere în vigoare de către conducătorii de biciclete şi mopede, 518 pentru alte abateri la regimul rutier.
Poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 90 de permise de conducere (14 pentru consum de alcool, 23 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 11 pentru neacordare prioritate vehicule, 12 pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea) şi au retras 42 de certificate de înmatriculare.
Totodată, s-a constatat comiterea a 19 infracţiuni la regimul rutier, dintre care 10 de conducere sub influenţa alcoolului şi 3 de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive.