25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Răfuiala, pornită de la împărţirea zonelor de influenţă
Răfuiala, pornită de la împărţirea zonelor de influenţă
Şapte bărbaţi având vârste cuprinse între 29 şi 33 de ani, din zonele Movileni, Şendreni şi Piscu, au primit mandate de arestare preventivă, vineri, la 5 dimineaţa, în urma acuzaţiilor de omor, complicitate sau tentativă la omor în răfuila ce a avut loc la Umbrăreşti, la începutul lunii.
„În baza probatoriului administrat la dosar, magistraţii Tribunalului Galaţi au emis în această zi mandate de arestare preventivă pentru şapte persoane, acestea fiind cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat şi deosebit de grav, port fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a unor obiecte interzise, distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Două dintre acestea se sustrag urmăririi dar sunt localizate şi vor fi reţinute. Este vorba de bărbatul care a tras şi de cel de la care a început conflictul. Acesta din urmă, Amăzăroaie, era bun prieten şi partener de afaceri cu victimele dar între ei apărusesră neînţelegeri legate de împărţirea sumelor din afacerile cu fier vechi”, a precizat Liliana Istrate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Rechizitoriul procurorilor arată că între victime şi autori, pe fondul neînţelegerilor legate de bani şi de anterioarele combinaţii pe halda de zgură, între victimă şi fratele său şi Amazăroaie şi apropiaţi de-ai săi au izbucnit conflicte cu ameninţări şi încăierări de ambele părţi,disputându-şi şi aria teritorială de influenţă.
În jurul orelor 10 şi 11 au fost reţinuţi şi Valentin Leopa şi Silviu Amăzăroaie.
„În urma investigaţiilor efectuate în această dimineaţă, alte două persoane suspecte în cauză, care se sustrăgeau cercetărilor, au fost reţinute de poliţişti şi aduse la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi pentru audieri, urmând ca la finalul acestora să se dispună cu privire la starea lor de libertate”, a precizat cms. Cristina Tatulici. Se continuă cercetările şi faţă de alte persoane, în vederea stabilirii participaţiei la comiterea faptelor. Procurorii estimează că sunt implicate şi alte persoane, unele acuzate de victime şi care fac parte tot din lumea interlopă, aşa că vor mai urma încă trei sau patru arestări.


Articole înrudite