Protest spontan în faţa unui bloc din cartierul Mazepa. Circa 20 de bătrânei susţinuţi şi de o tânără au protestat şi au făcut scandal, supăraţi că Primăria vrea să le construiască în faţa blocului un loc de joacă. Lucrarea a fost atribuită pe ultima sută de metri în mandatul fostului primar. Oamenii spun că în zonă nu sunt decât doi copii mici şi că nu vor să li se taie pomii şi zona să devină parc pentru beţivi deoarece copii nu prea sunt în zonă. În plus, terenul pe care ar trebui să se construiască parcul prezintă tasări şi există risc de surparea. ,
„Noi nu vrem să ne taie pomii, nu e normal. Şi în plus e o zonă de tasare, care prezintă risc de surpare. Ce să facem? Să facă parc pentru beţivi? Că aici copii nu sunt! Noi am strâns 100 de semnături că nu vrem loc de joacă”, spunea Ion Stângă, unul dintre bătrâni. Se pare că bătrâneii au avut dreptate. Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, a precizat că şi în urma protestului, dar mai ales pentru că locatarii nu au fost întrebaţi, Primăria Galaţi a decis sistarea lucrărilor şi eventual căutarea altei locaţii. Locatarii nemulţumiţi au găsit şi o altă locaţie a parcului, care nu implică costuri suplimentare.