Un gălățean recent întors din Anglia a fost depistat pozitiv la noul coronavirus, dar s-a identificat și faptul că boala lui este cauzată de tulpina Delta a COVID 19. "Avem un prim caz de tulpină Delta confirmat în județul Galați. Este vorba despre un bărbat de 59 de ani care s-a întors din Marea Britanie pe data de 11 iulie. În data de 16 iulie a prezentat prima simptomatologie specifică, iar pe data de 18 iulie a sunat la 112 și a solicitat ajutor medical. A fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase acolo unde se află și în acest moment, însă medicii spun că starea de sănătate este bună. Dumnealui s-a întors în țară prin Otopeni și s-a carantinat la domiciliu, în comuna Tulucești", a declarat Teodora Diaconiță, purtător de cuvânt Prefectura Galați. Din ancheta epidemiologică nu reiese deocamdată că bărbatul ar avea și alți contacți dar se mai fac verificări în acest caz.