Asociaţia Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice (ASPRA), în colaborare cu revista literară „Boema”, cenaclul literar „Noduri şi semne” şi Muzeul „Casa Cuza Vodă” Galaţi organizează vineri, 30 noiembrie, începând cu ora 11.00, cea de-a doua ediţie a Festivalului de literatură „Prietenia cuvintelor”. În cadrul acestui festival vor avea loc mai multe activităţi culturale, la care sunt invitaţi toţi gălăţenii iubitori de literatură. Astfel, vor fi lansate volume de carte semnate de scriitori gălăţeni, dar şi din celelalte oraşe ale ţării, vor fi prezentate antologii de creaţie literară ASPRA, vor avea loc dezbateri, lecturări publice (proză, poezie sau proză), dar şi plimbări pe străzile oraşului, pentru a admira manifestaţiile care marchează ziua Sf. Ap. Andrei. Moderatorii evenimentului vor fi scriitorii Petre Rău, Paul Sân-Petru şi Andreea Istrate.