Repornirea furnalului 5 ar urma să se facă în cursul zilei de azi sau cel târziu sâmbătă, ne-au declarat surse de la nivelul unităţii. Potrivit aceloraşi surse, în cazul în care ar avea loc un eveniment imprevizibil pornirea furnalului 5 ar putea să aibă loc în cursul zilei de luni. Reamintim că reprezentanţii conducerii Combinatului susţin că investiţiile efectuate la furnalul 5 s-ar fi ridicat la 80 de milioane de euro, lucrările de modernizare şi reabilitare fiind extrem de complexe. Capacitatea de producţie zilnică a furnalului 5 este de 5.500 de tone de fontă, acesta urmând să fie singurul furnal care va funcţiona de la mijlocul lunii noiembrie, când ar urma să fie oprit furnalul 3, singurul furnal care funcţionează la ora actuală la combinat şi care are o capacitate de producţie zilnică de 3.500 de tone de fontă.