Instituţia Prefectului Judeţul Galaţi informează că în urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase din perioada 18 – 21 iunie 2021, la nivelul judeţului Galaţi au fost raportate situaţii de urgenţă în municipiul Galaţi, municipiul Tecuci, comuna Valea Mărului şi în satul Călmăţui (comuna Griviţa).
În urma apelurilor la Numărul Unic de Urgenţă 112, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a acţionat, pentru gestionarea efectelor precipitaţiilor pe raza judeţului Galati, cu următoarele forţe şi mijloace: 50 militari, 10 motopompe, 1 motopompă de mare capacitate, 5 autospeciale de stingere şi 1 autospecială de descarcerare.
Astfel, militarii au intervenit pentru evacuarea apei din 20 de locuinţe de pe raza municipiului Galaţi şi din 164 de curţi şi grădini (154 din municipiul Galaţi, 6 din Valea Mărului, 3 din Călmăţui şi 1 din Tecuci). De asemenea, s-a intervenit pentru evacuarea apei de pe mai multe străzi din Galaţi, dar şi din parcarea unui supermarket şi dintr-un subsol din zona Portului. Aluviunile au afectat şi trei drumuri comunale, pe o distanţă de 9,8 km, din comuna Valea Mărului. Totodată, pompierii au intervenit şi pentru salvarea unei persoane suprinsă de prăbuşirea unei anexe gospodăreşti.
Judeţul Galaţi rămâne, până pe data de 22.06.2021, ora 22.00, sub avertizare de Cod Portocaliu. Conform meteorologilor, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 40...60 l/mp.