Noaptea Muzeelor, organizată de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, a atras peste 7.000 de vizitatori înregistraţi oficial prin acordarea de bilete gratuite.
Programul activităţilor a început cu Parada Canină, care s-a desfăşurat la foişorul din Flora României a Grădinii Botanice. 35 de proprietari şi crescători de câini de rasă au luat parte la manifestare, alături de un public numeros. După prezentarea fiecărui concurent, juriul a deliberat şi a selectat 12 câini, dintre care au fost aleşi trei câştigători în urma tragerii la sorţi: locul 1 – Bono, rasa basset; locul 2 – Cox, rasa amstaf şi locul 3 – Hena, rasa ogar-wipped. Datorită succesului de care s-a bucurat această primă ediţiei a Paradei Canine, organizatorii au promis că vor urma şi alte ediţii.
În Noaptea Muzeelor publicul a început să vină în număr mare încă de la demararea evenimentului. Acvariul şi spaţiul tehnologic al acestuia au fost un punct de atracţie pentru vizitatori, mai ales că aici a avut loc şi vernisajul unei expoziţii temporare, intitulate „Pescuit, prohibiţie şi conservarea ihtiodiversităţii”. Copiii au avut o surpriză plăcută în cadrul expoziţiei „Viaţa în pădure”, unde - special pentru Noaptea Muzeelor – a fost instalată o masă multifuncţională tip multi-touch screen, la care micuţii puteau să realizeze propriul lor... insectar electronic. Terasa de Observaţii Astronomice şi Planetariul au fost un alt loc aglomerat din muzeu în acestă seară. La telescopul pus să observe Luna se formase o coadă considerabilă. Chiar dacă ceasul arăta ora 1 noaptea publicul continua să vină la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, semn că la Galaţi există un loc unde oamenii vin cu plăcere.