Angajaţii fostei fabrici de ţevi sudate au continuat şi ieri greva generală declanşată în cursul săptămânii trecute, în semn de protest faţă de faptul că reprezentanţii conducerii unităţii nu au acceptat solicitarea lor de creştere cu 200 de lei a salarilor, precum şi majorarea cu câte 50 de lei a valorii celor două prime acordate în cursul unui an. Reprezentanţii conducerii au motivat faptul că situaţia economică financiară a societăţii nu permite acordarea unei creşteri salariale şi le-au propus reprezentanţilor salariaţilor care negociază noile prevederi ale Contractului Colectiv de Muncă acordarea în două etape a unui bonus a cărui valoare este calculată în raport cu veniturile obţinute în ultimele 12 luni. Rămâne de văzut dacă reprezentanţii salariaţilor vor continua până la capăt lupta cu reprezentanţii conducerii fostei fabrici de ţevi sudate şi dacă vor obţine ceea ce îşi doresc. Protestul angajaţilor de la ArcelorMittal Tubular Products Galaţi nu a avut prea mare ecou în rândul celorlalte sindicate gălăţene, foarte puţini lideri de sindicat arătându-şi solidaritatea faţă de acţiunea protestatarilor, în timp ce atunci când a fost vorba de nemulţumirile bugetarilor, liderii de sindicat din mediul privat au ştiut să facă front comun.