25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Două femei, una în vârstă de 26 de ani din Târgu-Bujor şi alta de 35 de ani din Galaţi, au ajuns în mâinile poliţiştilor după ce au comis una un furt iar alta o înşelăciune. Prima prinsă, escroaca, a ajuns în atenţia poliţiştilor din Târgu Bujor după ce administratorul unui magazin a sesizat că o persoană necunoscută a înşelat-o pe vânzătoare cu suma de 350 lei. „În baza celor sesizate, la faţa locului s-a deplasat cu operativitate o patrulă de siguranţă publică, care, în urma verificărilor şi cercetărilor efectuate, a depistat la scurt timp o femeie de 26 ani suspectată de comiterea infracţiunii. Femeia a fost condusă la sediul poliţiei, iar în urma audierilor s-a stabilit că suspecta s-a deplasat pe raza oraşului Tg. Bujor împreună cu mai multe persoane, iar sub pretextul achiziţionării unor produse, la primirea restului a înşelat vânzătoarea cu suma de 350 lei”, a precizat cms. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Al doilea caz s-a petrecut în Galaţi. Aici o femeie de 54 ani a sesizat prin Dispeceratul Unic faptul că în jurul orei 14.30, în timp ce se afla la vânzare în magazinul său din Tămăoani, o persoană necunoscută, sub pretextul achiziţionării unor bunuri, profitând de neatenţia ei, a sustras de pe tejghea suma de 300 lei. În urma verificărilor şi cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat o femeie de 35 de ani, din Galaţi, suspectată de comiterea faptei.
Prejudiciul a fost recuperat, iar cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.


Articole înrudite