17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Noi controale la benzinăriile din Galaţi
Noi controale la benzinăriile din Galaţi

În perioada 10 – 17.03.2022, comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean Galaţi au desfăşurat un control tematic dispus de Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu privind respectarea legislaţiei de mediu la staţiile de distribuţie carburanţi din judeţul Galaţi.
Acţiunea de inspecţie şi control a urmărit următoarelor aspecte:
- deţinerea şi respectarea actelor de reglementare din domeniul protecţiei mediului atât pentru staţiile de distribuţie carburanţi în funcţiune cât şi la cele în curs de edificare.
- respectarea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi de la staţiile de distribuţie a benzinei, precum şi în timpul alimentării autovehiculelor la staţiile de benzină, conform prevederilor legii 264/2017.
- funcţionalitatea echipamentelor ce trebuie exploatate, cu referire la sistemele de recuperare a vaporilor de benzine.
- aplicarea măsurilor restrictive pentru reducerea emisiilor de COV în vederea respectării standardelor de calitate a aerului stabilite în legea 104/2011.
- organizarea serviciilor de preluare acumulatori uzaţi, uleiuri uzate şi modul de gospodărire a acestora la staţiile care comercializează astfel de produse.
- inscripţionarea corespunzătoare a recipienţilor de colectare a diferitelor tipuri de deşeuri din incintă staţiilor de distribuţie.
- instituirea/existenţa zonelor de protecţie pentru forajele de observaţie din perimetrul staţiei de distribuţie carburanţi.
- funcţionalitatea şi modul de întreţinere a instalaţiilor de preepurare/ epurare ape uzate/ impurificate rezultate din activitatea staţiilor de distribuţie carburanţi.
- modul de gestionare a tuturor categoriilor şi tipurilor de deşeuri generate din activitate.
- existenţa şi modul de asumare a responsabilităţilor din planurile de prevenire a poluărilor accidentale.
- funcţionalitatea rigolelor de preluare scurgeri substanţe şi/sau volume de apă impurificată de pe pavimentele staţiei.
- verificarea stării generale de salubrizare a staţiilor de distribuţie carburanţi.
- depozitarea materialelor/substanţelor în funcţie de caracteristicile fizico chimice ale acestora în perimetrul staţiei.
În cadrul controlui tematic, GNM – Comisariatul Judeţean Galaţi a desfăşurat un număr de 31 acţiuni de inspecţie şi control la operatori economici care desfăşoară activităţi în  cadrul staţiilor de distribuţie carburanţi din judeţul Galaţi.
S-au constatat deficienţe privind lipsa punctului de colectare a uleiurilor uzate (un operator economic), desfăşurarea activităţii fără autorizaţie de mediu şi autorizaţie de gospodărire a apelor (un operator economic), lipsa zona de protecţie puţ forat (doi operatori economici), neaplicarea sistemului “depozit” asupra preţului de vânzare al bateriilor şi acumulatorilor auto (un operator economic).
Au fost stabilite măsuri de conformare cu legislaţia de mediu în vigoare
Având în vedere neconformităţile constatate, comisarii GNM – Comisariatul Judeţean Galaţi au aplicat sancţiuni contravenţionale, constând în o amendă în cuantum 40.000 RON şi sancţiune contravenţională complementară de sistare de activitate şi 6 avertismente, informează Garda de Mediu Galaţi.


Articole înrudite