În noaptea de sâmbătă spre duminică, trei gălăţeni au intrat într-o zodie rea şi doar cu puţin noroc nu au sfârşit la morgă. Potrivit declaraţiilor dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 52 de ani au încercat, din fericire fără succes, să îşi ia zilele. În primul caz, în Mazepa, un tânăr de 28 de ani, cam afumat, dar nu cu alcool, s-a tăiat voluntar într-un geam, până ce aproape că a rămas fără sânge în el. În al doilea caz, un bărbat în vârstă de 52 de ani de pe Dogăriei a înghiţit 15 pastile antiinflamatorii în scop de suicid, dar evident că nu i-a reuşit. În al treilea caz, un bărbat de 24 de ani de la Penitenciarul Galaţi a încercat sau s-a făcut că încearcă suicidul, nefiind la prima tentativă. Nu i-a ieşit, a fost dus la Psihiatrie, de unde s-a întors în câteva ore în celulă, cu tratament de specialitate.