Reprezentanţiii conducerii şi reprezentanţii salariaţilor şi cei desemnaţi de Federaţia Solidaritatea CN Metal să negocieze noul Contract Colectiv de Muncă nu au ajuns nici în cadrul şedinţei de negocieri de aseară la o înţelegere în ceea ce priveşte drepturile salariale. Potrivit declaraţiei liderului Sindicatului Liber al Siderurgiştilor, Ilinca Diaconu, reprezentanţiii conducerii nu au avansat nicio propunere de majorare salarială, ci au îmbunătăţit oferta de acordare a bonusurilor. Astfel, este vorba de un procent de 2% acordat în luna ianuarie, calculat la veniturile brute din ultimele 12 luni, un bonus tot de 2% acordat în cursul lunii iulie, calculat la veniturile brute din ultimele 12 luni în timp ce în cursul lunii ianuarie ar urma să fie acordat un bonus de 1,5% calculat la veniturile din ultimele 12 luni, cu condiţia obţinerii unui profit de 4,5 milioane de euro. „În ceea ce priveşte acordarea ajutoarelor sociale, ni s-a comunicat că acestea se vor acorda, deoarece dosarele au fost depuse până pe data de 20 ianuarie, data expirării CCM-ului”, ne-a declarat Ilinca Diaconu. Costică Harnagea, liderul sindicatului Forum, ne-a declarat că atât reprezentanţii salariaţilor, cât şi reprezentanţii sindicatelor Forum şi ai Sindicatului Liber al Siderurgiştilor au solicitat ca salariul minim la nivel de unitate să fie cu 50 de lei mai mare decât cel existent, respectiv să fie de 800 de lei. Reprezentanţii desemnaţi de Federaţia Solidaritatea CN Metal să participe la negocieri şi-au menţinut cererea de creştere cu 5% a salariilor şi acordarea sistemului de bonus aplicat anul trecut. Următoarea şedinţă de negocieri va avea loc vineri.