O nouă premieră este lansată azi, 5 septembrie, pe scena Teatrului Dramatic "Fani Tardini", din Galaţi, începând de la ora 18.00, la Sala Studio. Este vorba despre „Little Shop of Horrors” (Micul magazin al ororilor), o comedie horror sub forma unui musical rock care a avut premiera pe Broadway în 1982. Piesa este bazată pe filmul omonim lansat în 1960, în regia lui Roger Coman, comedie neagră cu buget redus, după o adaptare a romanului lui Howard Ashman. Muzica este semnată de compozitorul Alan Menken, foarte cunoscut în America, unul dintre artiştii foarte prolifici care evoluează la Hollywood, cu opt premii Oscar pentru muzică originală de film. Piesa este o metaforă despre visul american, societatea de consum, fapte, decizii şi consecinţe - o variantă contemporană a mitului faustian şi a pactului mefistofelic. Spectacolul este pus în scenă de studenţii masteranzi de la specializarea „Teatru Muzical” din cadrul Facultăţii de Arte, de la Universitatea "Dunărea de Jos" sub îndrumarea profesorului englez, Sterre Maier (ce predă la Guildhall School of Music and Drama din Londra). Din distribuţie fac parte Alin Costea, Nadejda Manoli, Gabriel Enache, Dan Radu, Maria-Magdalena Dănăilă, Elena Belciu, Georgeta Nedelcu, Nicolae Trandafir, Carmina Ilie şi Claudia Iancu. Costul unui bilet este între 8,4 lei şi 18 lei, iar reprezentaţia va fi în limba engleză.