25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea, pe timpul executării unei misiuni specifice au depistat în data de 30 septembrie, în jurul orei 17.30, pe direcţia localităţii de frontieră Vădeni, două persoane care nu-şi justificau prezenţa în zonă. Imediat s-a procedat la interceptarea şi legitimarea persoanelor, dar deoarece acestea nu deţineau documente de identitate şi nu erau vorbitoare de limbă română, poliţiştii de frontieră le-au condus la sediul sectorului, pentru continuarea cercetărilor.
În urma verificărilor specifice efectuate cu sprijinul autorităţilor de graniţă din Republica Moldova s-a stabilit faptul că acestea sunt una din Ghana şi una din Congo, în vârstă de 28 respectiv 25 ani, şi au trecut ilegal frontiera dintre Republica Moldova şi România, traversând râul Prut cu ajutorul unei bărci pneumatice cu scopul de a ajunge în Spaţiul Schengen, în vederea găsirii unui loc de muncă.
Poliţiştii de frontieră au întocmit bărbaţilor lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat. Cercetările continuă în comun cu autorităţile de graniţă ale statului vecin, în vederea stabilirii implicării şi a altor persoane în sfera infracţională.


Articole înrudite