18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Jucării contrafăcute, în magazinele din Galați
Jucării contrafăcute, în magazinele din Galați

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat miercuri, 22 decembrie 2021, verificări la operatori economici care desfășoară activități comerciale pe raza municipiului Galați, pentru asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri, prin combaterea faptelor ilegale din domeniul comercializării produselor contrafăcute.

Acțiunea polițiștilor a vizat identificarea, documentarea, destructurarea și tragerea la răspundere penală a membrilor/beneficiarilor principalelor rețele care introduc și comercializează în aria de competență produse contrafăcute, falsificate sau piratate, inclusiv jucării și produse pentru copii.

Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că reprezentanții a 3 societăți comerciale au expus spre vânzare, în incinta punctelor de lucru, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării contrafăcute, fiind indisponibilizate 575 de astfel de produse, în valoare de 49.774 de lei.

De asemenea, la punctul de lucru al unei societăți comerciale au fost identificate 364 de articole pirotehnice, societatea respectivă nefiind autorizată să comercializeze astfel de produse.

În urma acțiunii, au fost întocmite 3 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, prevăzută de Legea nr. 84/1998 privind mărcile si indicațiile geografice, republicată și a infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, prevăzută de Legea nr. 126/1995 privind regimul materialelor explozive, republicată.

Totodată, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei, fiind confiscată suma de 555 de lei, identificată ca nefiind înregistrată în casa de marcat electronică.

Jucăriile contrafăcute, un pericol pentru copii!

Magazinele din România sunt invadate cu jucării din import! Iar multe dintre ele pot fi periculoase, o spun chiar autoritățile. De la obiecte care îi pot sufoca pe cei mici, până la unele care conțin substanțe toxice, prin vopselurile pe care le conțin.Toate ajung în mâna copiilor. Prețul este primul indiciu că jucăria pe care urmează să o cumpărăm poate fi contrafăcută. La fel de important este și ambalajul. Ar trebui să ne punem un semn de întrebare dacă este deteriorat, dacă nu specifică producătorul sau conține greșeli gramaticale. Mai ales pentru că perioada sărbătorilor vine cu un val de jucării contrafăcute, notează bzi.ro.


Articole înrudite