Peste 13.000 de materiale didactice vor ajunge în şcolile din municipiul Galaţi. Acestea se vor adăuga celor peste 10.000 de echipamente IT şi 53.000 de obiecte de mobilier ce vor fi achiziţionate în perioada următoare. Primăria municipiului Galaţi derulează un amplu proiect prin PNRR, graţie căruia toate grădiniţele şi şcolile vor beneficia de aceste dotări.
Contractul pentru cele 13.000 de materiale didactice a fost lansat în licitaţie publică şi are o valoare estimată de 10 milioane de lei, iar ofertele sunt aşteptate până pe 10 aprilie. Este vorba despre echipamente pentru: sălile de educaţie fizică (saltele, lăzi gimnastică, mese tenis, mingi, gantere etc.); cabinete (teste, jocuri logice/dezvoltare/senzoriale etc.); laboratoare (truse chimie, microscoape, seturi diverse, kituri soluţii etc.); ateliere pentru învăţământul tehnic (aragaze, cuptoare, lămpi UV, maşini de cusut, roboţi de bucătărie, seturi coafor, polizoare, maşini de găurit, compresoare, prese etc.).
Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi: „Educaţia este o prioritate la Galaţi. Investim şi asigurăm dotări pentru toate grădiniţele, şcolile şi liceele din oraş. Practic, toţi copiii vor învăţa în clase cu echipamente noi, la aceleaşi standarde, inclusiv pentru învăţământul tehnic. Totul pentru formarea şi dezvoltarea copiilor, pentru viitorul lor”.
Primăria municipiului Galaţi derulează un proiect important, cu fonduri prin PNRR, prin care toate cele 63 de unităţi de învăţământ din oraş (grădiniţe, şcoli şi licee) vor beneficia de dotări de circa 84 de milioane de lei (16,8 milioane de euro). În cadrul acestui proiect sunt 3 componente pentru mobilier şcolar (53.000 de obiecte), echipamente IT (10.000) şi materiale didactice (13.000), procedurile de achiziţie fiind în derulare, transmite Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.