23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţi: Percheziţii la evazionişti. În vizor, şcoli de conducere (pilotaj)
Galaţi: Percheziţii la evazionişti. În vizor, şcoli de conducere (pilotaj)

Poliţiştii Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au efectuat miercuri, 6 martie, 12 percheziţii domiciliare, la sediile unor firme, puncte de lucru şi locuinţe, în municipiile Brăila, Galaţi şi Tulcea, în cadrul a patru dosare penale care vizează săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada 2018-2020, patru societăţi comerciale, având ca obiect de activitate „şcoli de conducere (pilotaj)”, ar fi angajat instructori auto/profesori de legislaţie rutieră cu normă întreagă (8 ore/zi), pe care i-ar fi înscris în Registrul Naţional al Cursanţilor, la nivelul Autorităţii Rutiere Române, în scopul de a beneficia de autorizaţiile legale necesare desfăşurării activităţilor pentru pregătirea teoretică şi practică a persoanelor înscrise pentru obţinerea permiselor de conducere.
Ulterior, şcolile de şoferi ar fi retras contractele individuale de muncă din bazele de date ale I.T.M. şi ar fi întocmit contracte de muncă cu timp parţial de lucru (2 ore/zi) contra unor sume de 150-250 de lei/fiecare angajat, astfel că taxa de şcolarizare plătită de cursanţi, respectiv 1.700 - 2.000 de lei nu ar fi fost fiscalizată în totalitate.
Investigaţiile vizează 4 persoane fizice şi 4 persoane juridice, iar, în urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate, în vederea probării activităţii infracţionale, sisteme informatice şi medii de stocare.
Prejudiciul estimat este de aproximativ 1.000.000 de lei.
În cauză, au fost descoperite bunuri asupra cărora au fost dispuse măsuri asigurătorii, respectiv sechestru aplicat pe imobile şi autoturisme aparţinând persoanelor fizice vizate, în valoare de aproximativ 900.000 de lei.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.


Articole înrudite