28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Înscrierile la pregătitoare şi clasa I au intrat în normalitate
Înscrierile la pregătitoare şi clasa I au intrat în normalitate
Agitaţia realizată în prima de zi de înscriere a copiilor la clasa pregătitoare şi clasa I s-a datorat dorinţei părinţilor de a-şi înscrie viitorii elevi ai şcolii româneşti. Cel puţin aşa susţin reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi.
În cursul zilei de luni mai mulţi părinţi au venit nerăbdători la şcolile din circumscripţiile de care aparţin, înainte de ora 12, ora care a fost programată pentru începerea procesului de înscriere.
”Până la ora 12 în fiecare unitate de învăţământ s-a realizat un instructaj cu membrii comisiilor care trebuia să ia parte la înscrierea copiilor. Am afişat la fiecare şcoală orarul după care se va începe această etapă. După ora 12 nu am avut niciun fel de problemă, serverele au fost pornite şi au funcţionat normal. Părinţii au venit mai devreme şi au fost nevoit să aştepte. De aici s-au produs şi micile incidente”, a declarat Onuţ Atanasiu, inspectorul şcolar general adjunct.
În privinţa problemei reclamate de părinţi, că nu îşi pot înscrie copiii la învăţătoarea pe care şi-o doresc, reprezentaţii ISJ Galaţi ne-au explicat că acuma copiii sunt înscrişi la şcoli, urmând ca în luna august a acestui an să fie distribuiţi către învăţători, după realizarea concursurilor de ocupare a posturilor.
Înscrierile pentru clasa pregătitoare şi clasa I vor dura până la data de 16 martie, urmând ca toţi cei care aparţin circumscripţiei şcolare să fie primiţi, fără ca părintele să se grăbească să-şi depună dosarul pentru copilul său. La şcoală se va completa împreună cu secretarul comisiei de înscriere o fişă de înscriere online. După completare, acest document va fi printat şi semnat de secretar cât şi de reprezentantul copilului. Pentru înscriere, părinţii trebuie să aibă certificatul de naştere al copilului şi buletinul părintelui sau al reprezentantului legal. În data de 19 martie se vor afişa la unităţile de învăţământ listele copiilor înmatriculaţi în prima etapă, urmând ca în etapa a doua, care se va desfăşura în perioada 20-27 martie, să înceapă etapa a doua de înscriere, pentru copiii ai căror părinţii au optat pentru o altă şcoală, din altă circumscripţie, unde vor depune cerere pentru locurile rămase libere după prima etapă.


Articole înrudite