Accident la Tătarca, unde trei femei au scăpat ca prin minune fără leziuni grave după ce o remorcă plină cu porumb s-a răsturnat peste ele. Cele trei femei, în vârstă de 18, 39 şi 72 de ani, se întorceau de la cules de porumb şi se urcaseră pe remorcă. „Probabil, din cauza unui dâmb sau a unei manevre grăbite, remorca şi tractorul s-au răsturnat”, a precizat cpt. Eugen Chiriţă, de la ISU Galaţi.
Echipaje SMURD au fost chemate în ajutor deoarece întreaga încărcătură le îngropase pe femei. Ajutate de oameni, cele trei au reuşit să iasă de sub porumb. Chiar dacă le-au spus medicilor că se simt bine, cadrele medicale le-au sfătuit pe victime să meargă la spital pentru investigaţii medicale suplimentare. „Cea care se simţea rău şi avea probleme respiratorii era bătrâna. Se plângea că o doare în piept, dar era pe picioare. În schimb, femeia de 39 de ani avea doar o lovitură la gleznă, iar fiica ei, de 18 ani, s-a ales doar cu câteva zgârieturi”, a spus Claudiu Şoimu, viceprimarul comunei Tuluceşti. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii, care au început o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea accidentului. Doar două dintre femei au plecat cu ambulanţa SMURD la Spitalul de Urgenţă.