24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Descoperire şocantă făcută într-un mormânt dintr-un cimitir gălăţean. Poliţiştii gălăţeni din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu cei din cadrul Serviciului Criminalistic şi Serviciul Acţiuni Speciale, cu sprijinul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi şi ai medicilor legişti din cadrul Laboratorului de Medicină Legală Galaţi, au descoperit o armă în sicriul unui bărbat care a murit acum şase luni. Era vorba de un bărbat în vârstă de 46 de ani care a decedat din cauza unei probleme de sănătate, a avut o infecţie, dar care a mai fost, pe când era în viaţă, în atenţia poliţiştilor.
„În urma realizării unor combinaţii informative - operative şi de cercetare penală - şi în baza unei autorizaţii, au deshumat cadavrul unui bărbat decedat la începutul lunii noiembrie 2012. Cu această ocazie poliţiştii au găsit o armă letală de vânătoare, cu ţeavă lisă şi 3 cartuşe de vânătoare. Din cercetări a rezultat faptul că arma şi muniţia au fost introduse ilegal în România, în urmă cu 3 - 4 ani de zile, de către persoana decedată, în perioada când acesta a fost plecat în Italia, iar cu ocazia înhumării rudele acesteia au introdus în sicriu arma şi muniţia. Arma a fost verificată, poliţiştii stabilind că nu figurează ca înregistrată pe teritoriul României”, a precizat cms. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. Se ia în calcul şi cercetarea pentru acuzaţia de contrabandă în situaţia în care se va dovedi că nu doar cel decedat ci şi alte persoane ar fi implicate în aducerea ilegală a armei în ţară. Bărbatul decedat este fiul unei femei de 70 de ani în casa căreia poliţiştii au găsit acum 2 luni mai multe arme, unele letale, deţinute ilegal.


Articole înrudite