Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Galaţi şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi au realizat o acţiune comună de control în zona Bălţii Lozova situata pe teritoriul administrativ al comunei Schela, ca urmare a incendiului care a avut loc în data de 12 februarie 2022.
La data controlului a fost identificată o suprafaţă de vegetaţie (stuf) incendiată de circa 2 ha şi o suprafaţă incendiată de circa 33 ha, în imediata apropiere a Bălţii Lozova. Deasemenea, s-au observat urme de incendiere a deşeurilor în zona platformei amenajate de compostare a comunei Schela.
Pentru Primăria Schela au fost stabilite măsuri de eliminare a depozitărilor necontrolate de deşeuri identificate şi predarea acestora către operatori economici autorizaţi, montarea de plăcuţe avertizoare cu privire la interzicerea depozitărilor tuturor categoriilor de deşeuri, interzicerea incendierilor deşeurilor şi de de transmitere a unor informaţii cu privire la incendiul din data de 12.02.2022.
Ca urmare a faptelor constatate, Comisariatul Judetean Galati a aplicat sanctiuni contraventionale pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei privind protecţia mediului şi pentru nerespectarea prevederilor legii privind regimul deşeurilor.