17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Incendiu cu degajare mare de fum, într-un bloc din Galaţi
Incendiu cu degajare mare de fum, într-un bloc din Galaţi

Pompierii gălăţeni au fost solicitaţi, joi după amiază, să intervină la un incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc de pe strada prelungirea Traian. Când au ajuns la faţa locului, echipajele de pompieri au constatat că incendiul se manifesta cu degajare mare de fum. Din apartament au fost evacuate două persoane, un bărbat de 91 de ani (inconştient, cu respiraţie) şi o femeie de 90 de ani (conştientă). Ulterior, o altă femeie de aprox. 90 de ani, conştientă, care locuia în apartamentul de vizavi, a fost evacuată de pompieri. Cele trei persoane au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la spital. Incendiul, care s-a manifestat într-o debara şi pe holul apartamentului, a fost lichidat repede, nefiind necesară evacuarea locatarilor din întregul imobil. Cauza probabilă ar fi un scurt-circuit electric. La faţa locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autoscară, echipajul de descarcerare, două echipaje SMURD.


Articole înrudite