S-a intervenit în forţă la Galaţi, pe strada Ionel Fernic, unde o femeie, care suferise o cădere nervoasă din pricina decesului mamei sale, ameninţa cu un cuţit, arunca din casă cu obiecte şi, la un moment dat, părea că vrea să îşi ia viaţa.
Pompierii au urcat cu autoscara în balconul apartamentului situat la etajul 3 şi au deschis uşa apartamentului poliţiştilor, iar atunci s-au folosit gaze lacrimogene, deoarece femeia venea către forţele de ordine înarmată cu un cuţit.
În cele din urmă, femeia a fost prealuată de un echipaj al Ambulanţei şi a fost transportată la Spitalul de Psihiatrie. Vecinii spun că femeia este deobicei un om la locul lui, dar a suferit, se pare, o cădere nervoasă din cauza decesului mamei sale, de la care se împlineau 40 de zile.