Accident de circulaţie între două tramvaie în intersecţia dintre străzile Siderurgiştilor şi Gheorghe Doja. Una dintre garnituri a intrat în cea din faţă, care îşi aştepta rândul la semafor. Tramvaiul vinovat de producerea coliziunii era condus de Ancuţa Serea, o vatmăniţă cu o experienţă de 30 de ani, care a dat vina de şina uda din cauza ierbii tăiate, care ar fi făcut-o să piardă controlul tramvaiului.
„A alunecat pur şi simplu. Era şi şina udă, se tăiase iarba, şi nu l-am mai putut opri”, spunea Ancuţa Serea.
Gheorghe Mocanu, vatmanul tramvaiului tamponat, povesteşte că se afla la semafor când garnitura din spate a intrat în ultimul vagon al tramvaiului său. Ambii vatmani au fost testat cu etilotestul şi nu consumaseră băuturi alcoolice.
Poliţiştii au început ancheta la locul accidentului după ce două echipaje SMURD au dus la spital 5 persoane rănite uşor.
„A avut loc o ciocnire între două tramvaie. Cinci persoane au fost duse la spital. Urmează ca ancheta să stabilească circumstanţele în care s-a produs incidentul”, a precizat scms. Răzvan Baldovin, Poliţia Rutieră Galaţi.
La spital, patru dintre victime aveau leziuni în urma impactului iar una suferise atac de panică. Cele patru femei lovite în urma impactului erau fie pe scaun, fie compostau biletul.
„Eram pe scaun când m-am lovit la genunchi la scaunul din faţă. Majoritatea erau pe scaune şi de aceea nu am căzut unii peste alţii, spunea Anca Timofte, una dintre victime. Ea şi Valentina Pamfile, Veronica Anghel şi Iordana Stroia au suferit leziuni la genunchi, torace şi membrele superioare.
„O a cincea victimă a suferit un atac de panică. Niciuna dintre cele cinci persoane aduse la noi nu necesită internarea”, a precizat dr. Amalia Morcov, UPU-SMURD Spitalul de Urgenţă Galaţi.
Genica Totolici, directoul Transurb Galaţi, susţine că ambele tramvaie aveau revizia făcută, aşa că este vorba cel mult de o eroare umană.