24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţiştii Postului comunal Vânători, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza localităţii, au oprit pentru control un autoturism în care se aflau trei tineri cu vârste între 18 şi 30 de ani, toţi din Galaţi. Deoarece bărbaţii aveau un comportament suspect, au fost conduşi la sediul postului, iar în urma audierilor poliţiştii au stabilit că tinerii au tăiat 16 plase metalice dintr-un gard, cu intenţia de a le sustrage. Prejudiciul în valoare de 1.388 lei a fost recuperat în totalitate, iar celor trei li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt. Tot în aceeaşi zi, poliţiştii Postului comunal Griviţa, aflându-se în serviciul de patrulare pe DJ 254, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 24 ani, din Pechea, care era însoţit de încă trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 23 ani, toţi din Galaţi. Efectuând controlul autoturismului, poliţiştii au depistat o bară metalică tip levier cu lungimea de aproximativ 1 m. şi o daltă metalică cu lungimea aproximativă de 30 cm. Suspecţii au fost conduşi la sediul poliţiei pentru verificări, iar în urma audierilor poliţiştii au stabilit că tinerii au pătruns, prin forţarea uşii, într-o societate comercială de pe raza comunei Griviţa, fără a sustrage bunuri. Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Articole înrudite