26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Acuzaţi că au spart nouă maşini. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi i-au identificat pe M. Constantin şi Z. Liviu, ambii de 20 ani, din Galaţi, fără antecedente penale şi fără ocupaţie, care în noaptea de 29/30.12.2011, prin demontare, au sustras geamurile oglinzilor retrovizoare ale unui autoturism parcat în zona cartierului I.C. Frimu. Prin extinderea cercetărilor, poliţiştii au stabilit că cei doi sunt suspecţi de comiterea altor 8 fapte similare, în perioada aprilie 2010 – ianuarie 2012. În baza probatoriului administrat, cei doi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă şi urmează ca în cursul zilei de azi să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.


Articole înrudite