24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La circa aproximativ un an de la surparea unei bucăţi de teren din apropierea zonei Elice, eveniment care a avut loc când în fruntea oraşului era Dumitru Nicolae, o nouă surpare a avut loc ieri dimineaţă, în jurul orei 10, în aproximativ aceeaşi zonă.
„Surparea a avut loc în apropierea zonei Elice, unde acum un an a avut loc o surpare de teren, cam în acelaşi loc. Lucrările care au fost făcute atunci, au fost începute pe vremea când era primar Dumitru Nicolae şi au fost terminate când primar era Marius Stan. Deocamdată nu ştim care sunt cauzele care au condus la apariţia acestei noi surpări, urmând să le stabilim în cel mai scurt timp, când se va lua o decizie privitoare la ceea ce trebuie făcut, după consultarea Primăriei”, ne-a declarat directorul de producţie al Apă Canal, Niţă Podaru, care a fost prezent dimineaţă la faţa locului alături de muncitorii societăţii, care au împrejmuit zona. Potrivit declaraţiei directorului tehnic, groapa are o adâncime de un metru, fiind înconjurată cu garduri protectoare, iar locul a fost semnalizat. În condiţiile în care acum un an au fost executate lucrări de reabilitare a gropii apărute chiar în aceeaşi zonă, se naşte o întrebare firească, şi anume cum a fost posibil ca la atât de scurt timp să apară o nouă surpare şi dacă lucrările au fost de calitate corespunzătoare.
Ce spune Primăria
Reprezentanţii Primăriei Galaţi au anunţat printr-un comunicat de presă că surparea a apărut ieri dimineaţă într-o zonă închisă circulaţiei de pe bulevardul Marii Uniri, lângă Elice.
„Din cauza solului instabil de sub carosabilul bulevardului Marii Uniri din respectivul perimetru, în urma verificărilor şi a lucrărilor din cursul anului trecut, Primăria Municipiului Galaţi a decis devierea circulaţiei pe breteaua de la blocurile P. Prin bugetul adoptat în cursul lunii trecute, Primăria Municipiului Galaţi a alocat suma necesară pentru o expertiză tehnică de profunzime a zonei pentru a putea, în temeiul unei documentaţii de amploare, demara lucrările de refacere a zonei afectate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Mihai Costache.


Articole înrudite