Primăria municipiului Galaţi informează că a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea şi eficientizarea energetică a Grădiniţei cu program prelungit nr. 9, situată în cartierul Ţiglina 2, după ce au fost atrase fonduri europene în acest scop.
Valoare contractului este de 1.563.270,00 lei fără TVA, ofertantul câştigător în urma licitaţiei publice fiind Asocierea Silgamat SRL - Galbusiness SRL - Arhideskvision SRL. Durata contractului este de 6 luni (2 luni proiectare şi 4 luni execuţie).
Principalele lucrări de intervenţie vor fi izolarea termică a faţadei, înlocuirea tâmplăriei exterioare, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, modernizarea instalaţiei de iluminat, refacerea tencuielilor degradate, refacerea finisajelor, adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, reparaţii la trotuare etc.
"Continuăm investiţiile în educaţie, astfel încât copiii să se bucure de spaţii moderne şi primitoare. Am semnat contractul de lucrări pentru modernizarea Grădiniţei nr. 9 din cartierul Ţiglina 2, după ce am atras fonduri europene în acest scop. Principalele lucrări presupun izolarea termică, înlocuirea tâmplăriei exterioare, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, modernizarea instalaţiei de iluminat, refacerea tencuielilor, refacerea finisajelor, adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, reparaţii la trotuare etc. Valoarea contractului este de 1,5 milioane de lei fără TVA", spune primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.
Lucrările vor conduce la creşterea eficienţei energetice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi scăderea costurilor de energie termică. Grădiniţa a fost construită între anii 1969-1970, iar intervenţii se vor realiza la corpurile A şi B.
Proiectul „Reabilitarea şi eficientizarea energetică a Grădiniţei cu program prelungit nr. 9 - Corp A+B Galaţi” este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea B - Clădiri Publice, Apel de proiecte nr. POR/2020/3/3.1/B/2/NE,SE,SM, precizează municipalitatea.