Având în vedere evoluţia infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi s-a stabilit ca fiind prioritară efectuarea de activităţi pe acesată linie.
În cadrul acestor activităţi, în anul 2021, a fost emis de poliţiştii de ordine publică din cadrul I.P.J. Galaţi un număr de 226 de ordine de protecţie provizorii, 142 în mediul urban şi 84 în mediul rural.
În perioada evaluată, poliţiştii de ordine publică au intervenit la 978 de apeluri S.N.U.A.U. 112, în ceea ce priveşte sesizări de violenţă domestică şi la 135 de intervenţii prin alte moduri de sesizare, potrivit bilanţului I.P.J. Galaţi pe anul 2021, prezentat joi, 03 februarie 2022.