26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
10 zile sătenii satului Hănţeşti au aştepatat salvatorii, cei care să îi scoată din infernul alb. Ajutoarele, constând în alimente de strictă necesitate, apă şi medicamente, au sosit abia duminică, acestea ajungând la cei năpăstuiţi cu mare greutate, prin bunăvoinţa unor oameni de bine care le-au trasportat pe jos. În tot acest timp trupe ale ISU au încercat să îşi facă drum prin nămeţii îngheţaţi, aruncând în aer peretele de gheaţă care s-a format în toată această perioadă. Stelică Aloman, primarul comunei Buciumeni, ne-a declarat că s-a muncit două zile pe viaţă şi pe moarte la detonarea cu explozibil a nămeţilor de pe drumul judeţean, care s-au transformat în gheaţă. ”Ne bucurăm că atât sătenii cât şi măicuţele de la mănăstire au primit ajutoare şi nu sunt în postura de a suferi şi de foame”, ne-a spus primarul.
Comuna Ţepu este una dintre localităţile fără probleme de circulaţie, în ciuda căderilor masive de ninsori, şi cum vecinii se află la grea cumpănă, au întins o mână de ajutor.
„Am aflat că Buciumeniul este încă blocat de nămeţi şi, cum la noi utilajele nu au treabă la această dată, ne-am hotărât să ne îndreptăm eforturile către vecinii noştri de la Buciumeni. (...) Efortul nu este foarte mare şi cred că merită să ne ajutăm semenii”, ne-a declarat primarul comunei Tepu, Daniel Ţuchel.
Nu au mai fost semnalate cazuri medicale. Ninsorile au început să cadă, însă, din nou, cu aceeaşi furie, iar sătenii sunt încă prizonierii ninsorilor trecute


Articole înrudite