24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Acest lucru ar putea deveni realitate la Galaţi şi ar putea constitui o premieră, dacă Primăria Galaţi va pune în practică proiectul de realizare a trei pasarele, care vor fi amplasate în zone aglomerate ale oraşului din punct de vedere al traficului de pietoni. Această informaţie ne-a fost furnizată de viceprimarul Galaţiului, Radu Cosca, care ne-a oferit şi câteva amănunte despre acest proiect care se află deocamdată la stadiul de realizare a studiului de fezabilitate. Una din cele trei locaţii unde ar urma să se instaleze o asemenea pasarelă este la Palatul de Justiţie, unde există o trecere de pietoni unde în ultima vreme s-au înregistrat accidente care s-au soldat chiar şi cu pierderea de vieţi omeneşti. Dacă proiectul va fi pus în practică, acest lucru ar însemna că, în loc să traverseze în mod obişnuit strada, gălăţenii vor folosi în acest scop pasarela. De asemenea, pasarelele ar putea fi amenajate şi la „Neacşu”, precum şi în zona Spitalului Judeţean, însă acest lucru depinde de rezultatele studiului de fezabilitate. Fiecare dintre cele 3 pasarele va purta o denumire iar construcţia uneia va dura în jur de 6 luni. Reprezentanţii Primăriei susţin că bugetul municipalităţii ar dispune anul acesta de fondurile necesare unei asemenea investiţii, care ar putea conduce la scăderea numărului de accidente care au loc în intersecţiile aglomerate. Rămâne de văzut dacă proiectul va fi pus în practică şi când se va realiza acest lucru, mai ales că trebuie să primească undă verde din partea Consiliului local.

Articole înrudite