Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galaţi a organizat ieri, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Teatrul Dramatic, prima ediţie a festivalului „Ca la noi în Covurlui”. Evenimentul s-a adresat ansamblurilor de cântece şi dansuri folclorice de copii, care valorifică scenic folclorul coregrafic şi muzical din zona în care activează.
La festival au participat grupul folcloric „Dumbrava” din Bârşeşti, judeţul Vrancea, grupul folcloric „Doruleţul”, din judeţul Tulcea, grupul folcloric „Obârşii Negreştene”-Negreşti, judeţul Vaslui şi grupul folcloric „Muguraşii Tudorenilor”-Salcia Tudor, judeţul Brăila, participanţii primind drept premii creaţii în miniatură, reprezentând dansatori populari. Pentru a da culoare evenimentului, la festival au fost invitate şi ansamblul de copii al comunităţii elene din Galaţi, precum şi formaţiile de dans popular ale comunei Vânători şi Şcolii 22 din Galaţi.
„Un festival este o evaluare pentru aceşti copii, deoarece ei vin la asemenea manifestări neconstrânşi, iar noi avem posibilitatea să le modelăm mai bine personalitatea”, a declarat Ştefan Coman, profesor la Palatul Copiilor din Tulcea.
„Datoria noastră este să păstrăm autenticul din zonele din care venim”, a precizat, la rândul său, Aurica Buzatu, profesor de Limba Română.
Majoritatea coordonatorilor de ansambluri au fost nevoiţi să se descurce singuri, de cele mai multe ori scoţând bani din buzunarul propriu pentru realizarea costumelor populare şi deplasări, cum este cazul formaţiei de dansuri „Dumbrava”. „Formaţia noastră este creată din 2004 şi de atunci am încercat să păstrez şi să promovez tradiţiile şi obiceiurile de la noi”, a declarat Lucreţia Istrate, coordonatoarea formaţiei de dansuri „Dumbrava”.