Pentru a fi mai aproape de sufletele elevilor pe care îi educă zi de zi dar şi pentru a-i cunoaşte mai bine, profesorii Şcolii Gimnaziale „Petre Þutea” din Galaţi au organizat în zilele de 15 şi 17 decembrie activitatea „De sărbători suntem împreună”, eveniment ce a avut ca scop principal aducerea unui zâmbet pe buzele tuturor elevilor şcolii în pragul sărbătorilor de iarnă. Activitatea, aflată la cea de-a treia ediţie, a constat în organizarea unui carnaval presărat cu multe concursuri care i-au antrenat pe toţi copiii şcolii, deopotrivă preşcolari şi elevi de gimnaziu.
Serbarea a debutat sâmbătă dimineaţa, în cantina Grupului Şcolar „Traian Vuia”, prin activităţile „Carnavalul poveştilor”, „Dansez pentru voi”, „Bucuriile iernii (concurs de recitări)”, „Pluguşorul/Sorcova clasei (concurs de originalitate)”, acţiuni la care au participat copii ai Grădiniţei Lizuca şi elevi din ciclul primar al Şcolii nr. 10.
Începând cu ora 14.30, activitatea extraşcolară a continuat cu participarea elevilor de gimnaziu la concursuri precum: „Copiii au talent”, „Karaoke”, „Pluguşorul/Sorcova clasei” sau „Concurs de dicţie”,
Dincolo de caracterul recreativ al tuturor acestor activităţi, prin acţiunile organizate s-a dorit şi ajutorarea copiilor defavorizaţi ai acestei instituţii de învăţământ. De la directoarea Florentina Stoian am aflat că din vânzarea biletelor de participare s-au strâns suficient de mulţi bani pentru a-i ajuta, simbolic, cu un cadou de Crăciun, pe 42 dintre cei mai necăjiţi copii ai şcolii. Aceştia au primit diferite ajutoare materiale, menite a le arăta că şcoala este alături de ei nu doar prin acţiunea de la catedră, pe care o desfăşoară dascălii, ci şi prin integrarea lor în colectivitate.