25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Droguri din Italia, interceptate pe piaţa gălăţeană
Droguri din Italia, interceptate pe piaţa gălăţeană
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi i-au reţinut joi, pentru 24 de ore, pe Ilaşc Ovidiu de 38 de ani, Ilaşc Adrian de 29 de ani şi Ciobotaru Cosmin-Radu de 19 ani, din municipiul Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de  trafic internaţional de droguri de mare risc. Aceştia au fost depistaţi în flagrant delict, pe 18 iulie, în timp ce încercau să comercializeze cantitatea de 1 kg de JWH - 018, drog de mare risc. Din câte am aflat, acest drog a făcut parte din categoria etnobotanicelor iar acum este inclus în lista substanţelor interzise. Drogurile proveneau din Italia şi erau destinate comercializării către consumatori în cluburile de noapte de pe raza municipiului Galaţi.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţele inculpaţilor au fost descoperite şi ridicate diverse cantităţi de droguri de mare risc. Procurorii D.I.I.C.O.T.  au solicitat instanţei de judecată  arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 29 de zile.
Cercetările în cauză au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie  judiciară din cadrul B.C.C.O. Galaţi.
Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către D.O.S. – I.G.P.R.


Articole înrudite