17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dramele ucrainenilor cazaţi în Galaţi. Rugăciuni în camera de hotel pentru pace
Dramele ucrainenilor cazaţi în Galaţi. Rugăciuni în camera de hotel pentru pace

Tragedia din Ucraina rupe vieţi şi destine şi face ca bătrâni şi bătrâne, unii şi de 92 de ani, să fugă din calea urgiei. Acesta este şi cazul unei familii cu vârste cuprinse între 59 şi 92 de ani cazate într-un hotel din Galaţi pe cheltuiala unei societăţi de organizări evenimente, unde bătrânii au presimţit invazia. Familia Molotkov şi-a abandonat gospodăria din satul Nikolaevka-Novorosiskaya, raionul Sărata, situat la 100 km de Odessa, şi au fugit. Au avut noroc că au maşină. Au lăsat totul în urmă, stupii şi animalele. Au plecat unde au văzut cu ochii la îndemnul fiului lor, care acum este pe drum spre ei. Este vorba despre Ivan Molotkov de 59 de ani, soţia Galina Molotkova de 64 de ani, mama Nadejda Molotkova de 84 de ani şi soacra Ana Danchenko, în vârstă de 94 de ani. Vor să ajungă în Bulgaria unde au cunoştinţe. Bătrânele au prins al Doilea Război Mondial, dar nu credeau că vor mai trăi să plece iar de frica ruşilor. Ivan povesteşte că în urmă cu ceva timp a presimţit această invazie care i s-a arătat şi în vis. Familia e foarte credincioasă. În slujbele de la biserică, preotul i-a avertizat cu mult timp în urmă să se pregătescă de această urgie. Bătrânii vor acum să ajungă la Tecuci pentru că acolo se pot întâlni cu băiatul şi alte rude şi pleacă spre Bulgaria. Într-un final emoţionant familia se roagă la Dumnezeu în camera de hotel aşa cum ar fi făcut la biserică. Gândurile lor se îndreaptă acum către pace şi salvarea vieţii celor dragi. Iniţial, toţi 4 au ajuns la poliţie în căutarea unui sprijin. Aşa au ajuns în grija unei societăţi de organizări evenimente care asigură gratuit cazarea refugiaţilor din Ucraina. Poliţiştii locali au sunat reprezentanţii societăţii care după câteva refuzuri de închirieri apartamente ale agenţilor imobiliari au optat pentru hotel şi au plătit ei cazarea. 200 de locuri a pregătit şi Universitatea Dunărea de Jos, atât pentru cadrele didactice din Ucraina cât şi pentru rudele celor 85 de studenţi ucraineni, bursieri ai statului român, care nu găsesc în altă parte ajutor. În această noapte s-au făcut şi primele cazări, rudele Anastasiei, studentă în anul I la ASE, şi-a strâns în braţe o mătuşă şi bunica. Zilele următoare sunt aşteptaţi alţi refugiaţi.


Articole înrudite