Ca urmare a prevederilor legislative care obligă autorităţile locale să desfiinţeze, până la sfârşitul anului 2020, toate centrele de plasament (case de copii, aşa cum sunt ele cunoscute) în vederea încurajării plasamentului la familie sau rude, subiect despre care Monitorul de Galați a relatat în articolul "Centrele de plasament vechi vor fi desfiinţate până în anul 2021", Consiliul Judeţean Galaţi a decis închiderea Centrului de asistenţă pentru copilul cu cerinţe educative speciale Galaţi din str. Blaj.
În schimb, consilierii judeţeni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea şi dotarea a două căsuţe de tip familial, de 12 locuri fiecare, amplasate pe str. Ionel Fernic.
Finanţarea acestei investiţii va fi asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale.
În vechea clădire a Centrului de asistenţă pentru copilul cu cerinţe educative speciale Galaţi din str. Blaj, mai exact într-o aripă a acesteia, se va înfiinţa un Centru de zi pentru copiii cu dizabilităţi din judeţul Galaţi, în care vor fi asgurate activităţi şi asistenţă socială de specialitate pentru circa 35-40 de copii.