O femeie din satul Cruceanu, comuna Rădeşti, a sesizat poliţia cu privire la faptul că o consăteancă ar fi arat un segment de drum sătesc ce figurează în harta cadastrală a primăriei ca fiind drum public, împrejmuind zona respectivă cu un gard şi blocând astfel accesul reclamantei de la locuinţa sa, spre strada principală.
În urma sesizării, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de blocare cu intenţie a drumului public, pe rolul Judecătoriei Târgu Bujor existând şi un proces civil între cele două persoane, cu privire la terenul în cauză.
În cadrul dosarului civil, instanţa respectivă a emis o ordonanţă preşedinţială, obligând persoana reclamată să deblocheze drumul, până la terminarea procesului.
În acest context, primarul comunei Rădeşti a solicitat sprijinul poliţiei pentru a asigura ordinea publică, în timpul activităţii de deblocare a zonei respective şi desfiintare a gardului împrejmuitor, poliţiştii aflaţi la faţa locului urmărind ca această activitate să se desfăşoare fără incidente.