Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupţie în lunile ianuarie şi februarie 2023, din cele 9 cauze la nivel naţional, o bună parte fiind din Galaţi, majoritatea vizând fraudarea de fonduri europene.
Astfel, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei inculpate, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt:
”În cursul anului 2021, inculpata ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente falsificate chiar de ea (adeverinţe, contract închiriere etc.) pentru a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, pentru o suprafaţă de teren de 32,60 ha pe care nu o deţinea în realitate.
Prin aceste demersuri, inculpata ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 34.053 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii”.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brăila cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
În a doua cauză, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
”În perioada aprilie 2014 - iulie 2016, inculpatul ar fi de pus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit mai multe documente în care erau consemnate date false (contract de vânzare cumpărare, declaraţie pe propria răspundere etc.) în scopul îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate în cadrul în cadrul Măsurii 112 - Instalarea tinerilor fermieri.
Prin aceste demersuri au fost obţinute pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 178.840 lei, sumă cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii”, se arată în rechizitoriu.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Vrancea cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Într-o altă cauză, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus sesizarea instanţei de judecată, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei a unui inculpat, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
”În perioada 2019 - 2020, inculpatul ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente falsificate chiar de el (adeverinţe, contract închiriere etc.) pentru a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţinea în realitate.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 53.986 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză.
În prezenţa avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea unor drepturi”.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei Rîmnicelu, judeţul Brăila, sau la Şcoala Gimnazială din comuna Rîmnicelu.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Brăila.