26 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Răzbunare sau confuzie? Poliţiştii galateni trebuie acum să stabilească motivul pentru care o femeie în vârstă de  24 de ani din Galaţi a fost atacată, noaptea trecută, chiar în scara blocului în care locuieşte. Incidentul s-a petrecut în cartierul I.C. Frimu. Femeia care are nasul total distrus, având toate oasele fracturate, povesteşte cu greu ce i s-a întâmplat. „Mă întorceam de la serviciu acasă, iar când am intrat în scară, era un individ. Mi s-a părut că vrea să iasă, aşa că nu i-am dat mare atenţie. Când am trecut pe lângă el, atunci m-a lovit. Cred că avea şi ceva în mână, pentru că lovitura a fost foarte puternică. Am simţit cum mi s-au rupt toate oasele la nas şi m-am umplut de sânge, de nici nu mai puteam să respir”, spune victima agresiunii. Femeia bănuieşte că agresorul ar putea fi fostul iubit al prietenei sale, care locuieşte cu ea şi cu soţul ei de când s-a despărţit de iubitul violent. Acesta a ameninţat-o şi pe ea fiindcă o găzduieşte, dar şi pe fosta iubită. „Ori m-a confundat cu ea, că semănăm oarecum, ori a ştiut cine sunt. Asta dacă el o fi, deoarece, cum v-am spus, nu l-am văzut clar pe cel care m-a atacat”, mai spune victima agresiunii.
Femeia atacată are leziuni atât de grave, încât va trebui operată.
„Are un traumatism de piramidă nazală. Are toate oasele nasului rupte. Va fi imediat operată pentru a i se reconstrui nasul”, a precizat dr. Lucica Grigorică, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.
Poliţiştii au început o anchetă în acest caz.
„S-a primit un telefon pe apelul de urgenţă 112, iar femeia a fost transportată de urgenţă la spital. Poliţiştii fac acum cercetări pentru a se stabili circumstanţele în care a avut loc agresiunea”, a precizat cms. Cristina Tatulici, din cadrul IPJ Galaţi. Femeia s-ar putea să rămână cu sechele în urma leziunilor suferite.


Articole înrudite