Două sindicate care au fost membre ale FSS Metarom s-au retras din federaţie şi s-au înscris la Federaţia Solidaritatea CN Metal, cele două federaţii desfăşurându-şi activitatea în domeniul metalurgiei. Potrivit liderului Federaţiei Solidaritatea CN Metal, Gheorghe Sora, cele două sindicate care s-au înscris în federaţia pe care o conduce sunt sindicatul de la Edelmir Târgovişte şi sindicatul de la Electrolux Satu Mare. Reamintim că sindicatul de la Electrolux Satu a ţinut în cursul iernii prima pagină a ziarelor ca urmare a acţiunii de protest declanşate de liderii de sindicat şi de toţi angajaţii societăţii, care au fost în grevă generală timp de apropape 2 săptămâni pentru a solicita o serie de drepturi pentru angajaţi, inclusiv salariale, pe care le-au obţinut după ce iniţial patronatul a spus că nu poate onora cererile lor. În ceea ce priveşte motivul care a stat la baza plecării celor două sindicate din ograda FSS Metarom, liderul Federaţiei Solidaritatea CN Metal, Gheorghe Sora, a spus că nu poate da un răspuns, dar că probabil cele două sindicate au considerat că interesele membrilor de sindicat sunt mai bine reprezentate de către conducerea Federaţiei CN Metal. „Federaţia Solidaritatea CN Metal are reprezentativitate obţinută în baza Legii Dialogului Social şi poate oricând participa la negocierea contractului colectiv de muncă pe metalurgie, care nu există de câteva luni”, ne-a declarat Gheorghe Sora.