De astăzi, 8 martie 2022, în România, starea de alertă a fost ridicată şi odată cu această decizie dispar restricţiile, dar şi anumite beneficii care erau implementate pe perioada stării de alertă.
Masca nu mai este obligatorie, certificatul verde este eliminat, aşa că oricine va putea merge la mall, la cinema sau în vacanţe în ţară, indiferent că este sau nu vaccinat.
Efecte generate de ridicarea stării de alertă:
- actele personale expirate pe perioada stării de alertă se mai pot folosi doar până în iunie;
- după 30 de zile de la terminarea stării de alertă, procesele civile şi penale se vor desfăşura din nou după regulile obişnuite;
- dispare interdicţia de debranşare de la apă, canal şi salubritate;
- liberele de care beneficiază părinţii copiilor de până la 12 ani atunci când se suspendă cursurile se mai acordă până la sfârşitul anului şcolar 2021-2022 (luna iunie), în cazul în care autorităţile nu modifică până atunci cadrul legal aferent;
- consultaţiile medicale pentru cei bolnavi de COVID-19 nu se mai acordă şi celor neasiguraţi de la sfârşitul lunii martie;
- medicii de medicină generală şi cei cu specialităţi clinice şi paraclinice nu mai pot oferi asistenţă medicală în afara specialităţii pe care o deţin persoanelor diagnosticate cu COVID-19.
Restricţii:
- dispar restricţiile de funcţionare, acces, program şi capacitate pentru majoritatea afacerilor - restaurante, cafenele, baruri, discoteci, centre comerciale, magazine alimentare şi nealimentare; cinematografe, instituţii de spectacole şi concerte, spectacole, concerte şi festivaluri în aer liber, cursuri de instruire, conferinţe, săli de sport şi fitness, piscine interioare, competiţii sportive, săli de jocuri (inclusiv de noroc), locuri de joacă pentru copii, târguri, bâlciuri şi talciocuri, unităţi de cazare, comercianţi de bunuri şi prestatori de servicii, instituţii şi autorităţi publice;
- vor fi permise din nou evenimentele private în localuri (nunţi, botezuri, mese festive etc.), fără restricţii de program şi capacitate;
- va curge din nou termenul legal 30 de zile în care firmele sunt obligate să ceară tribunalului demararea procedurii de insolvenţă;
- relaţionarea în principal la distanţă a firmelor cu Registrul Comerţului se va păstra încă un an după terminarea stării de alertă.
Locuri de muncă:
- angajatorii vor putea chema înapoi la birou telesalariaţii sau vor negocia un nou aranjament de program de lucru cu ei;
- indemnizaţia Kurzarbeit se va mai acorda încă trei luni;
- şomajul tehnic decontat de stat are ca termen-limită de aplicare data de 31 martie 2022;
- vor mai putea acorda zile libere plătite părinţilor pentru şcoala online până la finalul anului şcolar, asta dacă OUG 110/2021 nu va fi modificată.