Dacă doriţi să oferiţi celui drag un cadou, dar în acelaşi timp să faceţi şi o faptă bună pentru animăluţele sărmane, puteţi cumpăra mărţişoarele oferite de Asociaţia „Ajutaţi-l pe Lăbuş”. Astăzi şi mâine, în zona Þiglina I, reprezentanţii Asociaţiei vă aşteaptă cu un stand plin cu mărţişoare, care mai de care mai simpatice şi mai atractive, dar şi cu diferite modele de calendare cu animăluţe. La acţiunea, desfăşurată sub egida „Cumperi un mărţişor, ajuţi un suflet”, sunt aşteptaţi toţi gălăţenii cu suflet mare să cumpere sau să şi doneze pentru necuvântătoarele din adăpost.
„Avem pregătite mărţişoare foarte drăgălaşe cu pisicuţe şi căţei. Din banii încasaţi vom cumpăra hrana pentru cele 1.000 de animale din adăpostul nostru. Dacă va fi posibil, vom încerca să ajutăm şi câinii din adăposturile Ecosal, pentru că şi ei au mare nevoie de ajutor”, ne-a spus Corina Grigore, reprezentantul Asociaţiei.