24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un gălăţean în vârstă de 24 de ani a reuşit performanţă nu doar de a face totul praf în casă, după ce s-a enervat, certându-se cu soţia, ci de a ajunge la spital cu mascaţii. Bărbatul s-a certat de dimineaţă cu soţia, se pare, a spart geamurile din casă, s-a taiat la mâini şi apoi a început să distrugă metodic şi alte bunuri din casă. Speriaţi de agresivitatea lui, membrii familiei au chemat poliţia şi SMURD-ul, numai că în sprijin au sosit şi mascaţii, pentru a ajuta la urcarea nervosului în ambulanţă şi sedarea lui.
„În urma apelului primit, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi, întrucât bărbatul era extrem de recalcitrant, a fost solicitat şi un pluton din cadrul serviciului pentru acţiuni speciale. Ulterior bărbatul a fost imobilizat şi condus la Spitalul de Urgenţă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, cms. Cristina Tatulici.
Bărbatul a ajuns iniţial la Spitalul de Urgenţă, unde i s-au suturat rănile.
„Acest pacient în vârstă de 24 de ani a ajuns la Urgenţă având o plagă la nivelul plicii cotului stâng, o plagă care a necesitat suturarea. Pacientul avea şi o stare de agitaţie destul de mare şi nu coopera foarte bine”, a precizat dr. Lucica Grigorică, Spitalul de Urgenţă Galaţi.
De la Spitalul de Urgenţă, barbatul, calmat şi sedat, a fost transferat la Spitalul de Psihiatrie Galaţi. Cum şi-a distrus propria locuinţă, probabil că nu va păţi nimic, de vreme ce în cazul distrugerii poliţiştii pot acţiona doar dacă se face plângere prealabilă.


Articole înrudite