La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, marţi, 20 aprilie 2021, au fost înregistrate 26.318 persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 64 de cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.
Din numărul nou de persoane infectate, 24.486 au fost declarate vindecate (175, în 24 de ore) şi 761 au decedat, 5 cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore.
Până marţi, în judeţ, au fost efectuate 123.790 de teste (733, în 24 de ore), 387 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituţionalizată, 729 erau izolate la domiciliu, iar 342, în izolare instituţionalizată.
În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că, în data de 19 aprilie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 1.869 de persoane (1.385 prima doză şi 484 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la Centrul P SMU „Dr. Aristide Serfioti”, 186 (174 prima doză şi 12 rapel).
„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 79.984. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 28.849. Alte 22.286 persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. Nu au fost raportate reacţii adverse în ultimele 24 de ore”, precizează sursa citată.
La nivel naţional, Grupul de Comunicare Strategică informează că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 2.931 de noi cazuri şi 237 de decese.