La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, miercuri, 23 iunie 2021, au fost înregistrate 27.640 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi până în prezent, nici un caz nu a fost confirmat în ultimele 24 de ore.
Din numărul nou de persoane infectate, 26.707 au fost declarate vindecate (7, în 24 de ore) şi 917 au decedat, 15 decese au fost confirmate în ultimele 24 de ore - cele 15 decese sunt anterioare datei de 23.06.2021 şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, în urma verificărilor efectuate. Cele 15 decese provin din perioada 24.10.2020 - 31.12.2020, precizează Prefectura Galaţi.
Până miercuri, în judeţ, au fost efectuate 157.190 de teste (558, în 24 de ore), 495 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, nici una în carantină instituţionalizată, 6 în izolare la domiciliu, iar 22, în izolare instituţionalizată.
În ceea ce priveşte vaccinările, Prefectura Galaţi informează că, în data de 22 iunie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 664 de persoane (310 prima doză şi 354 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la centru drive-thru, 182 (73 prima doză şi 109 rapel).
„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 190.275. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 89.028. Totodată, 5.883 persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 6.292 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore nu au fost raportate reacţii adverse post imunizare“, menţionează Prefectura Galaţi.