Reclamaţie bizară la Comisariatul Regional de Protecţia consumatorilor Galaţi. De dimineaţă, un gălăţean în vârstă de 53 de ani a venit cu jalba în proţap, supărat că i s-a făcut rău după ce a găsit un vierme într-o conservă de costiţă cu fasole boabe. „Este un fel de tenie, am zis eu. Am luat-o cu furculiţa şi după aia am început să vomit. Am luat prima oară, nu am observat şi am înghiţit. A doua oară când am luat, mi s-a prins în furculiţă. De frică chiar mi s-a părut că mişcă”, spunea Constantin Angheluţă. Nu este deloc prima oară când omul mânâncă o astfel de conservă, produsă la o firmă din Hunedoara. Le cumpăra de la un magazin din Piaţa Micro 39 şi le lua şi pe datorie. Întotdeauna conservele au fost foarte bune şi nu se aştepta să păţească aşa o surpriză neplăcută. „Am mai mâncat şi săptămâna trecută, şi acum două săptămâni. Acum s-a agăţat de furculiţă şi mi-a venit să vomit şi am adus-o să văd ce fac cu ea. Gestionarul de acolo mi-a zis să o dau înapoi, dar eu am zis să merg la Protecţia Consumatorului cu ea”, mai spunea reclamantul. Pensionarul s-a dus la Comisariatul Regional de Protecţia Consumatorilor Galaţi. Acolo a arătat conserva comisarilor. „Este un corp străin, dar nu cred că este vierme. E posibil să fie altceva, un corp străin, ceva desprins din ambalaj. O să luăm o probă să facem o analiză, să vedem exact care este natura corpului străin. O să analizăm şi lotul din piaţă, apoi vom lua legătura cu omologii noştri din judeţul de unde este producătorul”, a precizat Daniela Crihană, comisar la CJPC Galaţi. Conserva a fost luată de inspectorii de la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului, unde obiectul ciudat va fi analizat la microscop. Între timp, o anchetă paralelă se face şi la fabrica din Hunedoara, acolo unde a fost sigilată conserva.