Partidul Poporului – Dan Diaconescu le-a retras sprijinul politic consilierilor municipali Constantin Ene şi Cătălin Poalelungi. În aceste condiţii, cei doi aleşi locali îşi pierd, automat, şi funcţia de consilier municipal, obţinută în urma alegerilor locale, din data de 10 iunie. Decizia retragerii sprijinului politic celor doi PP-DD-işti a fost luată în cadrul Biroului Permanent Municipal al formaţiunii politice gălăţene, ulterior şi Biroul Permanent Judeţean votând pentru.
„Ştiu că Picu Roman vorbeşte frumos despre mine, dar este forţat să aibă un limbaj dublu din cauza lui Eugen Chebac, faţă de care are altă atitudine. Totodată, mai ştiu că oficial a susţinut retragerea sprijinului politic, dar, neoficial, a fost împotrivă. În şedinţă nu a avut ce face. A fost condiţionat”, ne-a declarat Cătălin Poalelungi, care a criticat preluarea conducerii partidului de către Picu Roman şi Eugen Chebac.
În replică, preşedintele Organizaţiei Municipale a PP-DD, Picu Roman, ne-a spus că decizia retragerii sprijinului politic al celor doi aleşi locali vine ca urmare a faptului că aceştia „se comportă precum nişte angajaţi care nu vin la serviciu”.
„Ei nu au înţeles responsabilitatea de a fi consilier local, că trebuie să se implice atât în cazurile sociale, semnalate de către cetăţeni, cât şi în activitatea din cadrul Consiliului Local. Orice partid se aşteaptă ca, atunci când pune pe liste nişte oameni şi devin consilieri, respectivii să se manifeste în funcţie de calitatea câştigată. Ei vulnerabilizează partidul, noi funcţionăm cu trei consilieri în loc de cinci. Dacă domnii Ene şi Poalelungi, pe care eu îi respect, vin la partid cu o altă atitudine şi se implică, nu are nimeni nimic cu dumnealor. Membrii vechi ai partidului au propus şi decis retragerea sprijinului politic. Ei se victimizează şi nu înţeleg de ce o fac. Nu pot să mă gândesc decât la faptul că domnul Ene nu suportă că este un alt preşedinte. Putea să-şi respecte mandatul de consilier local, dar nu a făcut-o”, ne-a declarat Picu Roman.